Când vântul rece și mușcător străpunge obrajii ca un cuțit, iar când pământul este acoperit de un strat gros de zăpadă, lumea pare să cadă într-o stare de tăcere și răceală. Frigul aspru al iernii face ca pașii oamenilor să devină grăbiți, iar dispoziția lor pare să fie înghețată de acest alb monoton. Totuși, în acest anotimp aparent lipsit de viață, o singură floare mică de prun a intrat în liniște în viața mea, ca cea mai caldă lumină vindecătoare din iarnă, încălzindu-mi inima și luminând culorile vieții.
Stătea acolo liniștită, ca o zână ieșind din poezia antică, emanând un farmec de altă lume. Această mică floare de prun stătea singură pe ramura sa, cu o formă simplă și elegantă. Câteva flori de prun mici și delicate erau presărate pe ramură, fragede și umede, ca și cum s-ar fi rupt ușor dacă ar fi fost atinse. Staminele erau lungi, ca niște stele sclipitoare pe cerul nopții, ieșind în evidență deosebit de puternic pe fundalul petalelor.
Textura petalei sale este clar vizibilă, ca și cum ar fi o operă de artă meticulos realizată de natură. Fiecare petală este ușor ondulată, asemănându-se cu fața zâmbitoare a unei fete timide, emanând un sentiment de vioiciune și jucăușenie. Deși este o simulare, este atât de realistă încât aproape că poate fi confundată cu cea reală. În acel moment, mi s-a părut că simt parfumul slab al florilor de prun și am simțit rezistența și hotărârea cu care înfloreau în vântul rece.
Am așezat-o într-o vază de porțelan albastru-alb, de modă veche, și am pus-o pe măsuța de cafea din sufragerie. De atunci, a devenit o parte indispensabilă a vieții mele, însoțindu-mă în tăcere în fiecare zi de iarnă. Dimineața, când prima rază de soare strălucește pe fereastră și cade pe mica floare de prun, arată deosebit de fermecător și frumos.
Data publicării: 22 august 2025